Situaţia financiară consolidată la nivelul Eurosistemului la 3 iulie 2009
După cum a anunţat la data de 7 mai 2009, Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) a hotărât să cumpere obligaţiuni garantate în euro, emise în zona euro. Din raţiuni formale, poziţia 7 din active – Titluri în euro emise de rezidenţi ai zonei euro – a fost împărţită în două: poziţia 7.1 din active – Titluri deţinute în scopuri de politică monetară, introdusă pentru a evidenţia portofoliul de obligaţiuni garantate în euro, care va fi inaugurat în luna iulie 2009, şi poziţia 7.2 din active – Alte titluri, ce include titlurile negociabile care nu sunt asociate operaţiunilor de politică monetară ale Eurosistemului (acestea constituiau anterior poziţia 7 din active). Situaţia financiară consolidată din această săptămână a fost elaborată în concordanţă cu noul format al bilanţului.
Poziţii care nu sunt asociate operaţiunilor de politică monetară
În săptămâna încheiată la 3 iulie 2009, scăderea de 8,5 miliarde EUR înregistrată de poziţia aur şi creanţe în aur (poziţia 1 din active) s-a datorat în principal ajustărilor din reevaluările trimestriale, precum şi vânzării de aur efectuate de o bancă centrală din Eurosistem (conform Acordului privind deţinerile de aur ale băncilor centrale, intrat în vigoare la data de 27 septembrie 2004).
Poziţia netă în valută a Eurosistemului (poziţiile 2 şi 3 din active minus poziţiile 7, 8 şi 9 din pasive) s-a diminuat cu 10,5 miliarde EUR, până la 206,2 miliarde EUR. Modificarea s-a datorat în principal efectelor ajustărilor din reevaluările trimestriale, operaţiunilor cu clientela şi celor de portofoliu, precum şi operaţiunilor de furnizare de lichiditate în USD.
Tabel 1. Operaţiuni extraordinare
Data valutei | Tipul operaţiunii | Suma scadentă | Suma nouă |
---|---|---|---|
1 iulie 2009 | operaţiune de swap valutar EUR/CHF de furnizare de lichiditate în franci elveţieni, cu scadenţa la 7 zile | 30,5 miliarde CHF | 29 de miliarde CHF |
2 iulie 2009 | operaţiune reversibilă de furnizare de lichiditate în USD, cu scadenţa la 7 zile | 40,6 miliarde USD | 39,3 miliarde USD |
2 iulie 2009 | operaţiune reversibilă de furnizare de lichiditate în USD, cu scadenţa la 28 de zile | 1,9 miliarde USD | 0,2 miliarde USD |
Operaţiunile de furnizare de lichiditate au fost derulate de Eurosistem în cadrul acordurilor valutare reciproce pe o perioadă determinată (linii de swap), pe care BCE le-a încheiat cu Banca Naţională a Elveţiei şi cu Rezervele Federale ale SUA. Operaţiunea de swap valutar EUR/CHF nu a afectat în niciun fel poziţia netă în valută a Eurosistemului.
Deţinerile Eurosistemului de titluri negociabile în euro emise de rezidenţi ai zonei euro (evidenţiate acum la poziţia 7.2 din active) s-au majorat cu 0,6 miliarde EUR, până la 302,2 miliarde EUR, în principal pe seama operaţiunilor. Bancnotele în circulaţie (poziţia 1 din pasive) au înregistrat o creştere de 6,6 miliarde EUR, până la 768,7 miliarde EUR. Angajamentele faţă de administraţiile publice (poziţia 5.1 din pasive) s-au diminuat cu 44,3 miliarde EUR, până la 109,1 miliarde EUR.
Poziţii asociate operaţiunilor de politică monetară
Valoarea netă a creditelor acordate de Eurosistem instituţiilor de credit (poziţia 5 din active minus poziţiile 2.2, 2.3, 2.4, 2.5 şi 4 din pasive) a consemnat o reducere de 141,9 miliarde EUR, până la 518,7 miliarde EUR. Miercuri, 1 iulie 2009, o operaţiune principală de refinanţare în valoare de 167,9 miliarde EUR a ajuns la scadenţă, iar o nouă operaţiune în valoare de 105,9 miliarde EUR a fost decontată.
Apelul la facilitatea de creditare marginală (poziţia 5.5 din active) s-a situat la 0,1 miliarde EUR (faţă de 0,3 miliarde EUR în săptămâna anterioară), în timp ce apelul la facilitatea de depozit (poziţia 2.2 din pasive) s-a cifrat la 316 miliarde EUR (în săptămâna precedentă nivelul a fost de 236,2 miliarde EUR).
Conturile curente ale instituţiilor de credit din zona euro
În urma tuturor tranzacţiilor derulate, poziţia conturi curente ale instituţiilor de credit în cadrul Eurosistemului (poziţia 2.1 din pasive) a înregistrat o scădere de 99,9 miliarde EUR, până la 168,3 miliarde EUR.
Reevaluarea activelor şi pasivelor Eurosistemului la sfârşit de trimestru
În conformitate cu normele contabile armonizate la nivelul Eurosistemului, aurul, valuta, deţinerile de titluri şi instrumentele financiare ale Eurosistemului sunt reevaluate la cursurile şi preţurile pieţei înregistrate la sfârşitul fiecărui trimestru. Impactul net al reevaluărilor asupra fiecărei poziţii bilanţiere la data de 3 iulie 2009 este prezentat în coloana suplimentară intitulată „ Modificări faţă de săptămâna anterioară ca urmare a reevaluărilor de la sfârşitul trimestrului”. Preţul aurului şi principalele cursuri de schimb utilizate pentru reevaluarea soldurilor au fost următoarele:
Aur: 665,770 EUR/uncia de aur fin
USD: 1,4134/EUR
JPY: 135,51/EUR
Drepturi speciale de tragere: 1,0989 EUR/DST
Active (milioane EUR) | Sold | Modificări faţă de săptămâna anterioară datorate i)tranzacţiilor ii)reevaluărilor de la sfârşitul trimestrului |
|||
---|---|---|---|---|---|
Datorită rotunjirilor, este posibil ca totalurile să nu corespundă sumei componentelor. | |||||
i) | ii) | ||||
1 | Aur şi creanţe în aur | 232 128 | −5 | −8 495 | |
2 | Creanţe în valută asupra nerezidenţilor zonei euro | 158 863 | 3 696 | −4 570 | |
2.1 | Creanţe asupra FMI | 16 844 | −12 | −381 | |
2.2 | Conturi bancare, titluri, împrumuturi externe şi alte active externe | 142 019 | 3 708 | −4 189 | |
3 | Creanţe în valută asupra rezidenţilor zonei euro | 66 501 | −3 864 | −4 746 | |
4 | Creanţe în euro asupra nerezidenţilor zonei euro | 18 263 | 291 | 171 | |
4.1 | Conturi bancare, titluri şi împrumuturi | 18 263 | 291 | 171 | |
4.2 | Creanţe asociate facilităţii de credit din cadrul ERM II | 0 | 0 | 0 | |
5 | Credite în euro acordate instituţiilor de credit din zona euro asociate operaţiunilor de politică monetară | 834 633 | −62 205 | 0 | |
5.1 | Operaţiuni principale de refinanţare | 105 905 | −61 998 | 0 | |
5.2 | Operaţiuni de refinanţare pe termen mai lung | 728 598 | 0 | 0 | |
5.3 | Operaţiuni reversibile de reglaj fin | 0 | 0 | 0 | |
5.4 | Operaţiuni reversibile structurale | 0 | 0 | 0 | |
5.5 | Facilitatea de creditare marginală | 58 | −268 | 0 | |
5.6 | Credite aferente apelurilor în marjă | 72 | 60 | 0 | |
6 | Alte creanţe în euro asupra instituţiilor de credit din zona euro | 23 087 | −1 390 | 0 | |
7 | Titluri în euro, emise de rezidenţi ai zonei euro | 302 191 | 630 | −24 | |
7.1 | Titluri deţinute în scopuri de politică monetară | 0 | 0 | 0 | |
7.2 | Alte titluri | 302 191 | 630 | −24 | |
8 | Credite în euro acordate administraţiilor publice | 36 276 | −467 | −26 | |
9 | Alte active | 239 684 | −2 880 | −1 807 | |
Total active | 1 911 628 | −66 195 | −19 497 |
Pasive (milioane EUR) | Sold | Modificări faţă de săptămâna anterioară datorate i)tranzacţiilor ii)reevaluărilor de la sfârşitul trimestrului |
|||
---|---|---|---|---|---|
Datorită rotunjirilor, este posibil ca totalurile să nu corespundă sumei componentelor. | |||||
i) | ii) | ||||
1 | Bancnote în circulaţie | 768 737 | 6 590 | 0 | |
2 | Angajamente în euro faţă de instituţii de credit din zona euro, asociate operaţiunilor de politică monetară | 484 302 | −20 214 | 0 | |
2.1 | Conturi curente (inclusiv rezervele minime obligatorii) | 168 325 | −99 919 | 0 | |
2.2 | Facilitatea de depozit | 315 955 | 79 720 | 0 | |
2.3 | Depozite pe termen fix | 0 | 0 | 0 | |
2.4 | Operaţiuni reversibile de reglaj fin | 0 | 0 | 0 | |
2.5 | Depozite aferente apelurilor în marjă | 22 | −15 | 0 | |
3 | Alte angajamente în euro faţă de instituţii de credit din zona euro | 277 | 53 | 0 | |
4 | Certificate de debit emise | 0 | 0 | 0 | |
5 | Angajamente în euro faţă de alţi rezidenţi ai zonei euro | 116 826 | −44 452 | 0 | |
5.1 | Angajamente faţă de administraţiile publice | 109 065 | −44 313 | 0 | |
5.2 | Alte angajamente | 7 761 | −138 | 0 | |
6 | Angajamente în euro faţă de nerezidenţii zonei euro | 107 827 | −10 050 | 0 | |
7 | Angajamente în valută faţă de rezidenţii zonei euro | 5 265 | 253 | −338 | |
8 | Angajamente în valută faţă de nerezidenţi ai zonei euro | 8 476 | 1 493 | −317 | |
8.1 | Depozite, conturi diverse şi alte pasive | 8 476 | 1 493 | −317 | |
8.2 | Pasive asociate facilităţii de credit din cadrul ERM II | 0 | 0 | 0 | |
9 | Contrapartida drepturilor speciale de tragere alocate de FMI | 5 436 | 0 | −115 | |
10 | Alte pasive | 153 723 | 131 | −3 571 | |
11 | Conturi de reevaluare | 187 797 | 0 | −15 155 | |
12 | Capital şi rezerve | 72 963 | 1 | −1 | |
Total pasive | 1 911 628 | −66 195 | −19 497 |
Banca Centrală Europeană
Direcția generală comunicare
- Sonnemannstrasse 20
- 60314 Frankfurt pe Main, Germania
- +49 69 1344 7455
- media@ecb.europa.eu
Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.
Contacte media